Trei jucători sârbi și unul muntenegrean se află, de joi, în probe la echipa CS Mioveni, fiind aduși de un impresar din Macedonia și urmând să fie testați la un joc școală.
Cei patru sunt Goran Grujici (fundaș central, 30 ani, care a jucat în Muntenegru la FK Grbalj), Rodiolup Marianovici (atacant, 23 ani, care a jucat în Serbia la Kajduk Kula), Milorad Resanovici (mijlocaș central, 25 de ani care a jucat în Serbia Liga a doua la Radnicki Sombor) și Demir Kaejvici (22 ani, v]rf, care a jucat în Muntenegru la FK Grbalj).
Pe toți patru, dar și pe românul Pavel Sorin (22 ani, atacant) care a fost ultima oară în Italia în Serie C, antrenorul Marian Pană îi va testa într-un joc școală programat sâmbătă dimineață la Mioveni, meci în urma căruia se va decide soarta celor veniți în probe.
În această săptămână, banca tehnică a Mioveniului are la antrenamente zece jucători noi, dintre care cinci sunt străini, cei trei sârbi, muntenegreanul și un brazilian, iar restul români care au activat în ligile inferioare de la noi, acestora alăturându-se de mâine și Cosmin Năstăsie de la FC Argeș, jucător transferat joi.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER